|
|||||||
An initiative of :
|
Food-Info.net> Produse > Ceaiul Istoria ceaiuluiOrigineChinezii beau ceai încă de acum 5000 de ani. Începutul este învăluit în legende; cea mai faimosădintre acestea este cea despre împăratul Shen Nung (pronunţat ‘Shay-Nung'). Şansa lui de a descoperi ceaiul este plasatămai exact în anul 2737 Î. H., nefondat istoric însă. De mii de ani chinezii consumă ceai atat pentru sănă tate cat şi de plăcere. Nimeni nuştie ce ia atras la frunzele verzi, lucioase de ‘Camellia sinensis', dar o legendă populară umple acest gol. Într-o zi împăratul Shen Nung se pregătea săbea nişte apăfiartă, când, câteva frunze dintr-un copac, ce era deasupra, au cazut în tigaie. Impăratul, curios a decis săguste acest amestec, neplăcut privirii. A descoperit căacest amestec era atat delicios cat şi înviorător. Descoperirea ceaiului este atribuită, de către o legendăindiană, călugărului budist Bodhidharma. Deoarece se apropiau de sfârşit cei şapte ani de contemplaţie fărăsomn, era foarte obosit. În disperare, a mestecat câteva frunze dintr-un copac din apropiereşi s-a înviorat imediat. Desi India este în prezent una dintre cele mai mari producătoare de ceai, totuşi nu existăînregistrări istorice despre consumul ceaiului în India înaintea secolului al 19-lea. Experimentul de mestecare al frunzelor de către Bodhidhama nu era cunoscut la acel moment. Alt mit (japonez) despre meditativul călugăr budist Bodhidharma descrie precum căelşi-a aruncat la pământ pleoapele, ce i se închideau, din frustare cănu reuşea săstea treaz. Acolo unde pleoapele lui au căzut se găseau tufişuri de ceai. Frunzele acestor miraculoase tufişuri i-au vindecat oboseala, în mod miraculos. Ceaiul nu este originar din Japonia, aşa că acest mit aduce, cel putin, o explicaţie pentru brusca apariţie pe insule. Realitatea e mai puţin frumoasă: în prima parte a secolului al nouasprezecelea un călugăr japonez vizitator, numit Dengyo Daishi, a luat cu el, înapoi din China, seminţe de ceai. Metoda întamplătoare a obţinerii ceaiului atribuită împaratului Shen Nung a rezistat testului timpului. Peste încă 4000 de ani s-a dezvoltat metoda de preparare pe care o folosim astăzi. În timpul dinastiei Ming (1368-1644), chinezii au început săfărâmiţeze frunze de ceai în apăfierbinte. Cu câteva adaptări, ibricul cu capac pentru vin a devenit un vas perfect pentru ceai. Ceaiul‘Ceaiul' şi toate variaţiile de ortografie şi pronunţie din lume provin dintr-o singură sursă: ‘Te' înseamnă „Ceai” în dialectul chinezesc Amoy. Cuvântul mandarin pentru ceai, ‘cha', a creat de asemenea, câteva derivaţii. Ceaiul a ajuns în Europa în prima parte a secolului al şaptesprezecelea. În ciuda recunoaşterii exagerate pentru proprietăţ ile medicinale curative, europenii preferau cafeaua măcinată. Ceaiul a devenit popular numai in rândul câtorva tagme aristocrate. Sosirea in EuropaComercianţii danezişi portughezi au fost primii, care la începutul secolului al XVII-lea, au introdus în Europa ceaiul chinezesc. Portughezii îl importau din portul chinezesc Macao; danezii l-au adus în Europa prin Indonezia. Ciudatul amestec care a sosit cu încărcătura de mătăsuri şi mirodenii nu a avut un success imediat. Europenii l-au încercat dar preferau aroma cafelei râşnite. Suspicioşii englezi au aşteptat pânăîn 1652 să înceapă să importe ceai. Ruşii au fost de la început devotaţi ceaiului. Ceaiul lor sosea din China pe uscat cu ajutorul cămilelor. Pe măsurăce pasiunea pentru ceai creştea în Rusia, rândurile de cămile careşerpuiau de-a lungul Asiei creşteau. Pe la sfarşitul secolului al XVIII-lea, câteva mii de cămile în grupuri de 200-300 odată, traversau graniţa chineză. Calea feratătrans-siberianăa trimis cămilele la o bine meritatăodihnă, dar călătoria romantică supravieţuieşte în continuare de vreme ce amestecul popularşi delicat de ceai negru chinezesc rămâne cunoscut drept Caravana Rusească. Promoţia regalăÎn Europa secolului al XVII-lea nimic nu ajuta la vinderea unui produs decât patronajul regal. Consumul ceaiului a luat o întorsătură norocoasă în 1662 când regele englez Charles al II-lea s-a căsătorit cu Catherine de Braganza, o principesă portugheză şi o avidă băutoare de ceai. Catherine a început să bea ceai la Curte în vase şi boluri chinezeşti delicate şi transparente - şi curtenii i-au urmat obiceiul. Ceaiul era deja scump dar acum eraşi la modă. Deodatăceaiul avea stil şi exclusivitate. În ochii aristocratilor preocupaţi de imagine era irezistibil. În Europa secolului al XVII-lea ceaiul era un produs practic cu un mare potenţial. In general apa nu era bună de băut. Pentru cei care doreau să evite bolile alegerea era: o ceaşcă de apă fiartă sau bere, care era de ajuns de tare să omoare bacteriile. În Marea Britanie şi câteva alte ţări, unde berea era o băutură comună la micul dejun, ceaiul a devenit o bine-venită alternativă. Era, cel puţin, o băutură care potolea setea, care înviora şi revigora, care avea o mare varietate şi mai presus de toate era sigură pentru băut. În casele aristocraţilor din secolul al XVIII-lea consumul ceaiului era o ocazie pentru o mare ceremonie. Preţioasele frunze de ceai erau adesea păstrate într-o cutie de ceai închisă, pentru care nu exista decât o cheie. O dată sau de doua ori pe săptămană doamna casei deschidea cutia pentru a servi ceai ca o tradiţie a familiei sau pentru a impresiona un musafir important. Finul porţelan în care ceaiul era servit accentua bogăţia familiei şi creştea semnificaţia ceremoniei. Era o oportunitate pentru o femeie rafinată să-şi arate palida piele şi delicata structură osoasă în contrast cu puritatea translucidă a porţelanului chinezesc. Aceste două atribute erau cele prin care era măsurată, in acea vreme, puritatea unei doamne. (Sursa) Viaţa socială în prima jumatate a secolului al XVIII-lea devenea mai sofisticată pe măsură ce casele pentru cafea făceau loc grădinilor de ceai. Grădinile de ceai apăreau ca o viziune a paradisului: alei cu copaci aliniaţi, locuri de plimbare cu felinare, muzică, dans, focuri de artificii şi o bună mâncare însoţită de o rafinată ceaşcă de ceai. Grădinile de ceai nu erau doar de amuzament, erau şi locuri de întâlniri sociale. În aceste peisaje exotice cei de origine regală dar şi oamenii de rând aveau ocazia să se plimbe împreună. Consumul de ceai a crescut în mod dramatic în prima perioadă a secolului al XIX-lea. Moda şi costurile reduse au lărgit piaţa pe care furnizorii o găseau greu de satisfăcut. Pentru a sparge monopolul chinezesc comerţul cu ceai s-a orientat spre India pentru a umple golul. IndiaPe măsură ce consumul de ceai creştea în prima perioadă a secolului al XIX-lea Compania India de Est căuta noi surse de aprovizionare. Din vreme ce China avea monopol pe cultivarea ceaiului soluţia era plantarea de ceai în altă parte. Primele experienţe cu seminţe de ceai chinezesc au fost realizate în Assam, în India de Nord-Est. Nu au avut succces deşi aceleaşi seminţe creşteau bine în Darjeeling, în India de Nord. Apoi în 1820, botaniştii au descoperit câţiva copaci nativi neidentificaţi în Assam. Au trimis mostre de frunze la Londra pentru analiză. Mostrele au fost imediat recunoscute ca fiind ceai - o plantănecunoscutăanterior în India - si asftel industria de ceai indian a luat naştere. AmbalareaPână în 1826, ceaiul era întotdeauna vândut neambalat. Era o invitaţie pentru vânzătorii nescrupuloşi să dilueze ceaiul cu aditivi. În 1826 John Horniman a dezvoltat linia principală de pachete pre-sigilate, care nu a intrat imediat în graţiile băcăniilor. Ei preferau să-şi crească profitul într-o manieră lipsită de onoare. Horniman a încercat o altă metodă de promovare. A pus mesaje medicinale pe ambalaje şi şi-a vândut ceaiul farmaciilor şi farmaciştilor. Aceştia şi clienţii lor erau mult mai receptivi la abordarea lui. Pungile de ceai se spune căau aparut din întamplare. Un importator de ceai din New York numit Thomas Sullivan a trimis mostre de ceai clienţilor săi în mici pungi de mătase. In mod clar clienţilor le-a placut această modalitate pentru că, în curand, au cerut tot ceaiul lui în formă împachetată. După 5000 de ani consumul şi producţia de ceai a continuat să crească. In fiecare an, in lumea întreagă aproximativ trei milioane de tone de ceai sunt culese. Doi factori conduc acum piaţa internaţională. În ţările în curs de dezvoltare, băutul ceaiului este adoptat pentru aceleaşi motive pentru care europenii l-au adoptat cu trei secole mai devreme: este o plăcută modalitate de a te bucura de o apă sigură pentru consum. În ţă rile dezvoltate, setea de noi sortimente şi arome a crescut consumul de ceaiuri speciale.
|
| ||||
Food-Info.net is an initiative of Stichting Food-Info, The Netherlands |